Motto: “Suntem ceea ce facem in mod repetat. Perfectiunea nu este deci un fapt, ci un obicei.” (Aristotel)
L-am descoperit pe Aristotel cand studiam pentru teza mea de doctorat.
Prima mea reactie cand profesorul meu care imi coordona teza, Septimiu Chelcea, mi-a impus sa il citesc pe Aristotel, a fost de respingere.
Ce sa-mi spuna mie nou Aristotel?
Insa cand am inceput sa citesc cartea sa “Retorica” mi-am dat seama ca domnul profesor avea dreptate.
Aristotel avea dreptate cu multe dintre observatiile sale si astazi voi pune accentul pe cea care m-a marcat cel mai mult “suntem ceea ce facem in mod repetat.”
Si doresc sa-ti prezint in continuare un studiu de caz care sa-ti arate ca intr-adevar “devii ceea ce exersezi”.
Una dintre specializarile mele este de a-i pregati pe cei care doresc sa fie judecatori sau procurori, pentru interviul care se sustine fata in fata cu o comisie de la Institutul National al Magistraturii.
Pe langa pregatirea noastra tehnica pentru interviu (cum sa te prezinti in 2 minute, care este motivatia pentru a fi magistrat, care sunt punctele forte sau cele de imbunatatit), esentiala pentru succes este increderea in sine a candidatului atunci cand se afla in fata comisiei de examinare.
Cred foarte mult ca fiecare om poate sa-si dezvolte deprinderea de a avea incredere in sine.
Daca vrea, bineinteles!
O persoana increzatoare in sine si in puterile sale este una armonioasa si echilibrata, care isi cunoaste limitele, isi asuma indoielile, fiind in acelasi timp constienta de resursele sale, de ambitia si determinarea sa.
Persoana despre care doresc sa-ti vorbesc in acest studiu de caz este absolut minunata, competenta, ambitioasa, dornica de invatare continua si cu un potential imens.
Singurul ingredient care lipsea din acest tablou era obisnuinta sa de a exersa increderea in sine.
Si a fost uimita cand i-am propus intr-o sesiune de coaching sa facem un exercitiu simplu, pentru cresterea increderii in sine.
Observand starea sa emotionala (mult imbunatatita) dupa ce am facut impreuna exercitiul, i-am propus ca in fiecare dimineata ramasa pana la examen (erau 3 zile ramase) sa ne auzim la telefon la ora 9 dimineata si sa repetam exercitiul.
Exercitiul ne imbia sa ne jucam “cu mintea noastra” si sa alegem doua pozitii contrare din interiorul ei, spre exemplu o pozitie in care doreste sa se prezinte increzatoare la examenul de admitere si o pozitie in care era tematoare (si vehicula temeri nefondate precum: “daca nu stiu sa raspund la o intrebare”, “daca nu nimeresc raspunsul la speta X”, “daca ma pierd cu firea si ma coplesesc emotiile” si lista ar putea continua.
Dupa ce am identificat cele doua pozitii, clienta mea a intins bratele in fata, cu palmele in sus.
Isi imagina ca partea increzatoare era in mana dreapta (spre exemplu) si cea tematoare in partea stanga.
Fiind in aceasta pozitie cu cele doua parti clarificate, pasul urmator era sa intrebe pe rand partile, care este intentia lor pozitiva pentru ea (fiecare parte avea o serie de cadouri pentru ea, chiar si cea tematoare).
Putem pune intrebarea de mai multe ori si de fiecare data vom observa ca ambele doresc acelasi lucru, sa ii fie de ajutor.
Spre exemplu, starea de incredere dorea sa o ajute sa se prezinte cu brio la examen, sa fie sigura pe ea si sa fie clara in exprimare.
Iar starea de temere dorea sa o sustina sa fie mult mai temperata, sa nu fie exagerat de entuziasta.
Folosind tot imaginatia ei, a vizualizat o a treia parte, care pune impreuna resursele starii de incredere si pe cele ale starii de teama. Si fizic, mainile se apropie si impreuna le lipesti de pieptul tau si duci inauntrul tau aceasta imagine integrata.
Acesta este exercitiul pe care l-am facut impreuna de 4 ori (o data fata in fata si apoi de 3 ori prin telefon).
Datorita specializarii mele in comunicare nonverbala, observam imediat cum i se schimba starea emotionala a clientei mele dragi.
In primul rand la nivelul respiratiei care se calma (inainte de exercittu era foarte des intrerupta, chiar sacadata, datorita starii emotionale alterate de starea de teama).
Rezultatul a fost unul pozitiv la interviu.
Si eu m-am convins inca o data cat de importanta este crearea unei obisnuinte si mai ales exersarea sa.
Inchei acest studiu de caz cu spusele clientei mele, care rezuma cel mai bine, ca intr-adevar “devii ceea ce exersezi”, prin obiceiuri mici in fiecare zi:
„Pana sa te cunosc, nici nu stiam exact ce inseamna dezvoltare personala. Credeam ca a avea atitudine este ceva nativ, iar nu ceva ce se poate invata. Pregatirea cu tine mi-a dovedit ca depinde de noi felul in care ceilalti ne percep. Totodata, o lectie extrem de utila a fost legata de creier. Este fascinant cum totul porneste din mintea noastra si cum noi controlam totul, in sens negativ sau pozitiv. Pentru mine, la interviul propriu-zis, autocontrolul a fost elementul care m-a salvat.„
Pe curand,
MS