De ce ne punem pe ultimul loc în viața noastră și de ce preocuparea de sine trebuie să fie o prioritate? Jo Ritchie – Partea I

 

“Fii acolo pentru ceilalți, dar niciodată nu te lăsa la urmă” – Dodinsky
Uneori, când ne simțim stresați și când ne preocupăm pentru a avea grijă de altcineva, cel mai sănătos lucru pe care-l putem face este să ne oprim și să ne gândim cum am putea să avem grijă de noi înșine.Pentru unii poate părea ușor, însă mulți au dificultăți în a se pune pe primul loc în viața lor.

Am fost crescuți să credem că ar trebui să-i punem întotdeauna pe alții înainte de noi înșine și să ne ignorăm propriile noastre nevoi, altfel riscăm să părem aroganți și focusați pe binele propriu, ceea ce nu este un lucru frumos.

Așadar, de ce preocuparea  de sine nu este percepută ca o practică esențială pentru starea noastră de bine?

Am aruncat o privire asupra unor concepții greșite care ne trag înapoi atunci când vine vorba de preocuparea de sine, care este la fel de benefică și pentru cei din jurul nostru, și împărtășesc, aici cu voi, propria lista de angajamente luate față de mine, lista unei persoane care a luptat cu acest lucru în trecut.

 

  1. Credem că preocuparea de sine înseamnă egoism.

A fi preocupat de tine este exact opusul egoismului, deoarece ne face mai puternici și ne permite să-i susținem mai mult pe cei dragi. Nu putem fi de folos nimănui dacă energia noastră este epuizată. Grija de sine este antidotul stresului, deoarece construiește capacitatea de adaptare, astfel încât să putem face față mai bine provocărilor.

Gândește-te la procedura măștii de oxigen din avion. Trebuie să-ți pui masca de oxigen înainte de a-i ajuta pe alții. Da, ajută-i pe alții, însă după ce te-ai ajutat pe tine!

 

  1. Confundăm „ajutorul” cu grija.

De multe ori, sacrificăm preocuparea pe care este bine să ne-o acordăm deoarece suntem prea ocupați în a “ajuta” pe altcineva. Însă, oamenii au nevoie să-și învețe propriile lecții în viață, oricât de dureros ar fi.  Cine ești tu să decizi ce este bine pentru ei? Abia acum vorbim de egoism, un egoism bazat pe propriile nostre dorințe, dorințe care nu poate nu sunt cu adevărat în interesul lor.

 

Modul în care ne putem ajuta, într-adevăr, este să ne concentrăm pe noi înșine și să ne oprim din a încerca să conducem viața altora. În timp ce noi credem că îi “ajutăm” să treacă prin experiențe neplăcute din viața lor, de fapt, nu le dăm posibilitatea de a face față propriilor lor provocări, de a învăța o lecție și de a deveni oameni mai puternici.

Acest lucru a fost un adevăr greu de acceptat pentru mine, crezându-mă întotdeauna “amabilă” și “grijulie”. E și mai greu de acceptat în situația în care un membru al familiei este grav bolnav din cauza propriilor sale acțiuni. Am o dorință copleșitoare de a-l ajuta și chiar am încercat în repetate rânduri, însă abia acum îmi dai seama că dorința de schimbare este musai să vină de la el.

Ajutându-l de fiecare dată, mânați de ceea ce credem noi că e “iubire”, restul familiei permite acelei persoane să se simtă “neajutorat”, iar noi ne îngropăm în stres.

Nu spun că nu este bine să ajutăm oamenii, însă există o diferență între a ajuta pe cineva care cere ajutor și a avea o inițiativă personală de a ajuta pe cineva și de a-i transforma viața după bunul nostru plac.

 

  1. Suntem obișnuiți cu relații pe bază de nevoi, nu bazate pe dragoste adevărată.

De multe ori, ne îndrăgostim de ideea de “a fi îndrăgostit”, deoarece asta vedem în filmele de la Hollywood, care arată iubirea ca pe o dramă sau nevoie de a fi cu cineva 24/7.

Când vine vorba de asta, dăruim prea mult deoarece credem că suntem nevoiți să ne dăm și viața pentru celălalt și alte afirmații dramatice. Așa cum Ernest Hemmingway a scris în “Bărbați fără femei” (Men Without Women), “Cel mai dureros lucru este să te pierzi, pe tine ca persoană, atunci când iubești pe cineva prea mult, și să uiți că și tu ești special.”

În loc să ne petrecem fiecare oră cu gândul la cealaltă persoană, uitând de noi, mai bine ne-am focusa pe noi înșine, atât noi, cât și partenerii de viață. În acest fel, ne vom simți întregi și vom putea să dăruim, fără a aștepta nimic în schimb și să avem fără resentimente.

 
Așa cum spunea Rollo May “Dragostea se confundă, în general, cu sentimentul de dependență; însă, de fapt, poți să iubești în raport cu nivelul tău de independență”. Dacă ne preocupăm de noi înșine, suntem mai independenți, nu mai tânjim după atenție sau afecțiune și suntem capabili să avem o strânsă conexiune cu o altă persoană.

 

*Acest articol a fost publicat de Jo Ritchie pe site-ul www.tinybuddha.com, iar eu, cu permisiunea autoarei și a publicației online, îl fac cunoscut cititorilor mei.

** Descoperă continuarea articolului în partea II

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.