Motto: „Fiecare răsărit ne aduce un nou început. Fii destul de curajoasă pentru a merge mai departe, cu capul sus.”(Mihaela Stroe) Prima oară, sufletul mi-a fost mișcat de acordurile pline de nostalgie ale cântecului „Only Time”, o capodoperă a inegalabilei Enya. Apoi, a fost rândul filmului „MOMO” din 1986, regizat de Johannes Schaaf, să-mi umple
Chiar vrei să fii un lider din ce în ce mai organizat?
Motto: “Timpul este cel mai bun profesor. Din pacate, el își omoară toți elevii.” (Hector Berlioz) De câte ori țin un workshop sau un training pe tema managementului timpului, îi întreb pe participanți dacă sunt de acord cu mine atunci când afirm: “Pot să fac mai mult, dacă muncesc mai mult.” Tu ești de acord
LOVE Leadership. Leadership-ul Mileniului III
Motto: “Ar putea suna bizar, insa una dintre credintele pentru o Conducere Eficienta este sa fii nebuneste indragostit de toti oamenii pe care ii conduci”. (Dr. Ken Blanchard) Bine te-am gasit, Au trecut cateva saptamani de la ultimul articol, timp in care am continuat sa lucrez cu Lideri multinationali, atat in posturi de Top Management,
[Video 1] FOCUS pe Productivitate – 2 Tehnici Simple
Motto: „Timpul nu trece mai repede ca altadata, doar noi trecem pe langa el mai repede„. (George Orwell) Vrei sa ai mai mult Timp pentru Tine? Vrei sa-ti creezi un Echilibru intre Munca si Viata Personala? Vrei sa te indepartezi de Suprasolicitare si sentimentul de Coplesire? Vrei sa stii cum sa ramai Focusat pe ceea
Pagina [tcb_pagination_current_page] din [tcb_pagination_total_pages]