Sunt trei tipuri de discursuri…

publicspeakingMotto: „Intotdeauna sunt trei tipuri de discursuri la fiecare aparitie a ta in public. Unul pe care l-ai repetat, unul pe care il oferi celorlalti si unul pe care ai fi vrut sa il prezinti.” (Dale Carnegie)

Cata dreptate are Dale Carnegie….In mintea fiecaruia dintre noi chiar exista trei tipuri de discursuri!

De multa vreme primesc multe intrebari despre ce inseamna sa fii speaker, sau despre ce ar trebui sa faci ca sa fii speaker de succes.

Am grupat o parte din intrebarile primite de la cititorii mei in acest articol, pe care te invit sa il citesti cu mare atentie:

1. Care sunt calitatile unui bun „public speaker” (vorbitor in public)? (atat fizice, poate, cat si de caracter)

Pe scurt, cred ca personalitatea unui „public speaker” este o combinatie de materie, spirit, inteligenta, caracteristici fizice, preferinte, tendinte, temperament, mod de gandire, energie, experienta si pregatire.

Calitatile unui bun speaker sunt legate in primul rand de abilitatile exceptionale de comunicator (bun ascultator, deschis, implicare maxima in ceea ce face, fara teama de a vorbi cu oamenii).

Un model de exceptie ca speaker este pentru mine J. F. Kennedy (in fotografia de mai jos).

_50848110_jfk

Desigur, sunt si cateva elemente legate de caracterul si de felul persoanei de a fi: un bun speaker trebuie sa aiba o dorinta puternica si indarjita de a vorbi cu ceilalti, sa stie exact despre ceea ce vrea sa vorbeasca, sa aiba o incredere maxima in fortele proprii si sa exerseze tot timpul.

Mentorul meu Joe Navarro repeta de cel putin 13 ori inainte fiecare discurs pe care il va sustine la o conferinta. Retine, de 13 ori cel putin in oglinda!

Tot Dale Carnegie spunea ca “frica este rezultatul unei lipse de incredere, iar lipsa de incredere este rezultatul faptului ca nu va cunoasteti adevaratele capacitati”.

De aceea, un speaker, cu cat are mai multe experiente reusite, cu atat temerile lui vor disparea mai repede!

2. Oricine poate fi speaker? Exista mai multe categorii de speakeri?

Fiecare dintre noi avem inauntrul nostru un potential speaker. Unii isi descopera potentialul de a fi un bun speaker de timpuriu, chiar de la varste fragede si am aici exemplul lui Maharaji (am acasa cateva inregistrari cu el), care tinea prezentari in fata unui public de cand avea 6 ani.

Am lucrat cu evrei multi ani si am invatat de la ei ca fiecare baiat in jurul varstei de 14 ani este pus sa citeasca Tora in sinagoga. De ce? Pentru a-si exersa abilitatile de vorbit in public!

Altii, inaintand in cariera, sunt nevoiti sa devina speakeri, avand de facut o prezentare in fata conducerii firmei la care lucreaza, in fata unui client (urmarind incheierea unui contract), in fata unei comisii care poate sa le finanteze afacerea, etc.

Iar cei mai “norocosi” devin speakeri profesionisti, cei mai multi sunt asa numitii “speakeri motivationali”, care livreaza prezentari peste tot in lume, devenind extrem de faimosi si cautati (asa cum sunt Steven Covey, Allan Pease, Daniel Goleman, mentorul meu Joe Navarro care au fost si la noi).

3. Exista anumite lucruri pe care un speaker NU trebuie sa le faca sub nici o forma atunci cand se afla in fata unui public?

Un lucru elementar pe care un speaker NU trebuie sa il faca este sa ii fie teama de public.

In momentul in care un speaker este paralizat de frica de a vorbi in fata unei multimi, atunci si discursul sau va fi afectat dramatic.

Alt lucru este acela sa NU se pregatesca pentru a livra o prezentare in fata acelui public. Se spune ca un discurs bine pregatit este nouazeci la suta deja prezentat, de aceea, atunci cand un vorbitor are o ideea cu adevarat interesanta in minte si in suflet, dar si o dorinta maxima de a o transmite celorlalti, mai mult ca sigur se va achita onorabil de aceasta indatorire.

NU incercati sa va realizati un discurs intr-o jumatate de ora, pentru ca discursul trebuie sa “coaca” intr-un anumit timp. Personal, am nevoie de cel putin doua saptamani inainte de o aparitie in public sa simt ideea, sa o coagulez si sa o integrez in fiinta mea!

Un bun speaker aduna cat mai multa informatii despre subiectul supus discutiei, apoi sa il discuta cu prietenii (cei din cercul de incredere), isi pune toate intrebarile posibile referitoare la tema si abia apoi astearne pe hartie toate gandurile si exemplele. Aceasta era metoda lui Lincoln si a tuturor oratorilor de succes!

public-speaking

Un alt speaker care a schimbat lumea este Steve Jobs. Modul sau personal de a se prezenta in fata audientei (imbracat simplu cu blue jeans si tricou negru, spre exemplu) si viziunea sa extraordinara (pe care o vedem in produsele create de el), ne ajuta sa fim din ce in ce mai bine pregatiti si sa credem in puterile noastre ca orice se poate.

4. Umorul te poate salva ca speaker din situatii dificile?

Umorul este, asa cum afirma Ron Hoff in cartea “Regulile unei prezentari de succes”, “o tehnica ieftina pe o sarma la inaltime”.

Umorul te poate ajuta sa iesi din situatii dificile, insa trebuie sa strecori mici glume relevante in mesajul tau.

Retine ca cel mai important este mesajul, iar umorul ajuta la transmiterea lui daca este facut cu sufletul. De ce? Pentru ca prin utilizarea lui se creeaza o apropiere cu publicul si acesta este oglinda prezentatorului, reflectandu-i dispozitia sufleteasca in fiecare minut.

Daca esti amuzant ca speaker (prin glume, anecdote, povestiri simpatice), publicul va rade. Daca nu esti amuzant, dar incerci sa fii, oamenii se vor simti jenati. Si tu la fel!

Sper sa iti fie de folos raspunsurile mele si incepi sa vorbesti in public. Cu siguranta vei afla multe lucruri despre tine. Sunt multe grupuri de vorbit in public in Romania si poti alege chiar azi sa faci parte din unul dintre ele.

Spor la autocunoastere prin public speaking!

Mihaela Stroe

Lasă un răspuns