Cum să fii din nou pe primul loc în viața ta (chiar și când totul în jur te trage în altă direcție)

iunie 10, 2025

Motto: “A fi pe primul loc în viața ta înseamnă să te cunoști pe tine din ce în ce mai bine, să fii în armonie cu tine și cu ceilalți, să fii o persoană sănătoasă și prosperă, să știi ce îți place și care sunt limitările tale.”(Mihaela Stroe, PhD)

Am avut de curând un moment de conștientizare pe care vreau să ți-l împărtășesc.

Eram într-o perioadă plină — multe proiecte, sesiuni de coaching, planuri pentru următoarele luni.

Mă simțeam bine, însă într-o seară, când m-am așezat la masa din bucătărie cu o cană de ceai, m-a lovit un gând simplu și profund în același timp:

👉 Mihaela, când ai fost ultima dată pe primul loc în viața ta, cu adevărat?

Nu pe agendă, nu pe lista de to-do, nu între două ședințe. Ci în sufletul tău.

M-am uitat sincer în mine.
Răspunsul?
Trecuse ceva vreme.

Ca femei, ca profesioniste, ca mame sau fiice, ne obișnuim să fim motorul din spatele tuturor lucrurilor.

Pentru ceilalți. Pentru proiecte. Pentru familie. Pentru echipă.

Și uităm ceva esențial:
🌸 Dacă eu nu sunt bine cu mine, nimic în jurul meu nu mai are aceeași lumină.

Așa că în acea seară am decis un lucru mic, însă important. Mi-am scris în agendă, ca prioritate:
🗓️ Ce fac săptămâna aceasta doar pentru mine, din iubire pentru mine?

Nu ceva spectaculos. Poate fi o plimbare în natură. Poate fi un ceas de lectură.

Poate fi o baie cu uleiuri esențiale.

Sau pur și simplu 15 minute de liniște, cu mâna pe inimă.

Dar acel moment e pentru mine. Pentru sufletul meu.

Te invit și pe tine să faci același lucru.
Nu pentru că „trebuie”. Ci pentru că meriți.

📍 Ia-ți azi 5 minute și răspunde în jurnalul tău sau într-un colț de hârtie:
Când a fost ultima dată când am făcut ceva pentru mine, din iubire pentru mine?

Apoi scrie-ți o mică intenție pentru această săptămână: Ce îmi ofer eu mie?

Dacă vrei, îmi poți da reply la acest email și să-mi spui ce ai descoperit. Te citesc cu sufletul deschis.

Pentru că și eu sunt în această călătorie — la fel ca tine. Chiar dacă am scris în urmă cu aproape 10 ani o carte cu titlul Fii pe primul loc în viața ta!”.

Zilnic învăț ceva nou despre mine.

Te îmbrățișez,
Mihaela

Lasă un comentariu aici

Your email address will not be published. Required fields are marked

{"email":"Email address invalid","url":"Website address invalid","required":"Required field missing"}

Vrei să lucrăm împreună?

Transformational coaching program

Este un program intensiv de coaching de grup cu durata de 14 săptămâni care te va elibera de convingeri limitative și blocaje emoționale. Dacă amâni ceea ce este important pentru tine, dacă nu ai timp, focus sau energie, nu știi ce vrei cu adevărat și nu ai încredere în tine, atunci acest program este pentru tine. Fiecare săptămână include o sesiune de coaching de grup, 5 lecții video și teme zilnice de transformare (de luni până vineri).